În grajdurile acestea din cer
Caii sunt vise aproape visate,
Încerc să te caut, încerc să mai sper
Că zborul cu tine încă se poate.
Soluţii-s puţine şi toate s-au frânt
Cu nori revărsaţi în şoproane,
Nu pot fi aduse aici pe pământ,
Mânjii de dor parcă plâng în icoane.
Aici se răstoarnă basme şi curg,
Se zbat şi se sparg curat şi rapid,
Plănuind cumva cu nesaţ un amurg
Când uşa spre ele încerc s-o deschid.
Şi ieslele toate sunt parcă din frig,
Nu pot să-nţeleg, dar iar am sosit
Şi iarăşi te chem, şi iarăşi te strig
Şi plânsul din mine se-nchină sleit.
E un grajd albastru, grajdul din cer,
Sunt cai obosiţi ce nu sar din rând,
Alunec spre ei, dar ei parcă pier
Şi parcă se roagă să moară plângând.
La grajduri de nori, nu ştiu de ce vin,
Iubirea e moartă chiar de-aş găsi-o,
În cupe albastre e numai venin
Şi caii-n galop cântă acelaşi adio.
Angelica Ioanovici
Carte 4 Sentiment A
Vara albastră a cuvintelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu