Dimineaţa îşi prelinge
razele de lumină pe trupul înfiorat
al zilei, ploaia de rouă
spală norii de zgură
iar stelele se sting în infinitul univers,
în a ta depărtare…
Privesc cerul senin,
îmi închipui că eşti,
printre albastrele astre,
mi-e dor de chipul tău...
pierdut în neguri de vreme,
în frunzişul pădurilor dese.
Să ningă tăcerea peste tâmplele calde
şi cerul să scuture floarea sa clară
deasupra vieţilor noastre,
mi-e dor de tine…
numai zâmbetul tău din fotografie
mi te aduce aproape, din a ta… depărtare.
Antonella Mocanu
Carte 4 Sentiment A
Vara albastră a cuvintelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu