marți, 22 iulie 2014

Crângul verde Maria Niculescu

Prin crângul verde ne pierdeam, ții minte? 
Sub stele ce-și întremurau lucirea,
Cu noi sta, nelipsită, fericirea, 
Luna, tăcută, ne privea cuminte. 

Nebuni îndrăgostiți, prin frunza deasă, 
Ne rătăceam în tufele-adormite 
Și împleteam coroane, pasămite -
Erai, tu-mire, eu-a ta mireasă. 

Și-nflăcărați de-ascunsă-nflăcărare, 
Cu inimi pure, mințile necoapte, 
Furam săruturi în albastra noapte, 
Pierzându-ne pe-a dragostei cărare.

Pe umbre moi ce-și așterneau copacii, 
Pe-un pat de verde-n crudă parfumare, 
Ne-mbrățișam până la sufocare; 
Nebuni eram, nebuni de-amor, săracii!

Mi-e dor să retrăiesc acea poveste, 
Dar cum? Tu ai plecat, fără pereche 
Eu am rămas, în plus, mă simt prea veche, 
Iar crângul… crângul nostru nu mai este.

Maria Niculescu
Carte 4 Sentiment A
Vara albastră a cuvintelor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu