Îmi pasă
De fiecare frunzǎ care picǎ și mai alungǎ viața de prin noi,
De fiecare floare care duce un infinit de gȃnduri cǎtre voi.
De fiece copac tǎiat ȋn pripǎ sǎ ȋncǎlzeascǎ un cǎmin sǎrman,
De fiecare pasǎre ce pleacǎ lǎsȃndu-și cuibul gol an dupǎ an…
De fiecare apǎ care curge ȋn cǎutarea unei mǎri de dor,
De zarea care uneori mȃhnitǎ, acoperǎ albastrul ei cu nor.
De fiecare om care mai vine prin viața mea și pleac-apoi grǎbit
Fǎr-a-mi lǎsa puterea de-al reține spunȃndu-i: ”iartǎ-mǎ, dac-am greșit! ”
De fiece copil ce crește mare, grǎbit sǎ-și uite inocența-n viciu,
De fiecare gȃnd ce mǎ mai naște pe buze reci, acesta-i greu supliciu.
Ȋmi pasǎ, cǎ mǎ ȋnconjoarǎ, singurǎtatea... și nu știu s-o-nving,
Cǎ arde-o flacǎrǎ nestinsǎ-n mine pe care nu știu cum s-o sting.
Și chiar de-aș știi, n-aș stinge-o niciodatǎ, cǎci ea ȋmi face viața mai frumoasǎ,
Eu sunt așa și toate-mi trec prin suflet, atȃt cȃt ard de toate ȋmi mai pasǎ.
De fiecare floare care duce un infinit de gȃnduri cǎtre voi.
De fiece copac tǎiat ȋn pripǎ sǎ ȋncǎlzeascǎ un cǎmin sǎrman,
De fiecare pasǎre ce pleacǎ lǎsȃndu-și cuibul gol an dupǎ an…
De fiecare apǎ care curge ȋn cǎutarea unei mǎri de dor,
De zarea care uneori mȃhnitǎ, acoperǎ albastrul ei cu nor.
De fiecare om care mai vine prin viața mea și pleac-apoi grǎbit
Fǎr-a-mi lǎsa puterea de-al reține spunȃndu-i: ”iartǎ-mǎ, dac-am greșit! ”
De fiece copil ce crește mare, grǎbit sǎ-și uite inocența-n viciu,
De fiecare gȃnd ce mǎ mai naște pe buze reci, acesta-i greu supliciu.
Ȋmi pasǎ, cǎ mǎ ȋnconjoarǎ, singurǎtatea... și nu știu s-o-nving,
Cǎ arde-o flacǎrǎ nestinsǎ-n mine pe care nu știu cum s-o sting.
Și chiar de-aș știi, n-aș stinge-o niciodatǎ, cǎci ea ȋmi face viața mai frumoasǎ,
Eu sunt așa și toate-mi trec prin suflet, atȃt cȃt ard de toate ȋmi mai pasǎ.
Lili Trif-Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu