Priveşte mamă, cum ninge decembre
Pe umăr părul ţi-a albit...
Copacii dezbrăcaţi de frunza verde
Şi-au luat mantaua de argint.
Afară-i linişte şi pace
Un alb imaculat şi pur,
Se-aşterne ca o pătură-n grădină
Iar vântul cântă ca un trubadur.
Priveşte mamă în tăcere
Pe geamul mic şi aburit...
Şi-ntr-un târziu, raspunde tristă:
-Sunt prea bătrână...şi am obosit.
Ajută-mă să stau copile
Acolo, lângă sobă, pe sofa...
Şi-adoarme liniştită mama
Dar tot tresare...ce-o visa?
O învălesc cu-o patură mai moale
Îi mângâi fruntea-ncet, să n-o trezesc,
O privesc blând, cum doarme liniştită
Şi îi şoptesc: -Măicuţă, te iubesc!
Lilly, Madrid (11 oct 20011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu