marți, 22 iulie 2014

Zăpezi pelagice Lucian Dumbravă

Acolo unde iarna continuă să dea semne, 
De parcă ar renaște, de parcă-ar vrea să fie, 
Acolo unde fulgii au rădăcini în Mare, 
Vom construi o viață din foaie de hârtie. 

Ne vom petrece timpul scriindu-ne de toate 
Pe propria noastră viață, în clipe de impas, 
Vom îndoi la colțuri, repaosul de file 
Ca peste veșnicie, să știm unde-am rămas. 

Și se va face noapte și se va face ziuă, 
Vom construi pădurea, din lacrimi de copii, 
Vom da cuvânt de ape și suflu sfânt spre cer, 
Și-n ziua cea de-a șaptea, ne vom putea citi. 

Și chiar dacă va ninge cum n-a mai fost să ningă, 
Nămeții să renască din sare și Ocean, 
Ne vom citi curândul, așa cum se cuvine, 
Mai triști cu-o veșnicie, mai pur și mai uman.

Lucian Dumbravă
Carte 4 Sentiment A
Vara albastră a cuvintelor

Crângul verde Maria Niculescu

Prin crângul verde ne pierdeam, ții minte? 
Sub stele ce-și întremurau lucirea,
Cu noi sta, nelipsită, fericirea, 
Luna, tăcută, ne privea cuminte. 

Nebuni îndrăgostiți, prin frunza deasă, 
Ne rătăceam în tufele-adormite 
Și împleteam coroane, pasămite -
Erai, tu-mire, eu-a ta mireasă. 

Și-nflăcărați de-ascunsă-nflăcărare, 
Cu inimi pure, mințile necoapte, 
Furam săruturi în albastra noapte, 
Pierzându-ne pe-a dragostei cărare.

Pe umbre moi ce-și așterneau copacii, 
Pe-un pat de verde-n crudă parfumare, 
Ne-mbrățișam până la sufocare; 
Nebuni eram, nebuni de-amor, săracii!

Mi-e dor să retrăiesc acea poveste, 
Dar cum? Tu ai plecat, fără pereche 
Eu am rămas, în plus, mă simt prea veche, 
Iar crângul… crângul nostru nu mai este.

Maria Niculescu
Carte 4 Sentiment A
Vara albastră a cuvintelor